| Sedimentare | precipitarea particulelor solide suspendate sub acţiunea forţei de gravitaţie. Acest fenomen stă la baza analizei prin sedimentare - determinarea dimensiunilor şi conţinutului relativ al particulelor de dimensiuni diferite după viteza de sedimentare. Se foloseşte în techică la clasificarea prafurilor şi pentru înbogăţirea minereurilor. |
| Seleniu | element din grupa VI, perioada IV, masa atomică 78.96, puţin răspândit în natură, se întîlneşte sub formă de impurităţi în compuşii naturali ai sulfului cu metalele. În combinaţiile chimice manifestă gradele de oxidare -2, +4, +6. La temperatură obişnuită este stabil la acţiunea O2, H2O şi a acizilor diluaţi. Se dizolvă în alcalii, acid azotic concentrat şi în amestec de HCl şi HNO3. După proprităţi se aseamănă cu S. Se foloseşte pentru confecţionarea redresoarelor, fotoelementelor, pentru obţinera selenurilor, etc. |
| Sisteme disperse | sisteme fizico-chimice, care constau din particule mărunţite fin (faza dispersă) distribuite într-un mediu (mediu de dispersie) gazos, lichid sau solid. Ca exemplu poate servi laptele, suspensiile, ceaţa, spuma, fumul. |
| Sistem eterogen | sistem neomogen, care constă din diferite părţi omogene, despărţite de supafaţa de separare. Este format din doi sau mai mulţi componenţi, fiecare component este distibuit în masa altuia sub formă de molecule, atomi sau ioni. Părţile componente ale sistemului nu pot fi separate pe cale mecanică. Toate caracteristicile sunt aceleaşi în orice direcţie sau variază de la un punct spre altul. |
| Sistem termadinamic | un sistem macroscopic în schimb de căldură şi lucrul mecanic cu mediul înconjurător. |
| Solubilitatea | proprietatea substanţelor de a se dizolva într-un oarecare solvent. Solubilitatea se determină prin masa maximă de substanţă, care se dizolvă în 100 g de solvent la temperatura dată. Se exprimă prin concentraţia substanţei dizolvate în soluţia ei saturată în procente sau în unităţi de masă sau de volum la 100 g sau la 100 cm3 (ml) de solvent. Soluţiile se clasifică în: solubile, puţin solubile şi practic insolubile. |
| Soluţii | sisteme omogene, formate din două sau mai multe substanţe. Compoziţia soluţiilor se exprimă prin concentraţia componenţilor. Există soluţii lichide (sare în apă), solide (aliaj de Ni şi Cu), gazoase (aerul). |
| Soluţii concentrate | soluţia unei substanţe bine solubile în apă, care conţine substanţa dizolvată într-o cantitate apropiată de saturaţie. |
| Soluţii nesaturată | soluţia, în care concentraţia substanţei dizolvate e mai mică, decît în soluţia saturată şi în care la condiţiile date se mai poate dizolva o cantitate oarecare de substanţă. |
| Soluţii reale | soluţiile, în care particulele nu pot fi descoperite pe cale optică. Diametrul particulelor disperse sunt mai mici de 10-7 cm. |
| Soluţii saturate | soluţia, care conţine cantitatea maximă de substanţă dizolvată la condiţiile date. |
| Soluţii solide | substanţe cu compoziţia instabilă, solide omogene, cristaline sau amorfe. Sunt răspîndite în cristalele naturale: mica, feldspatul, etc. Soluţiile solide constituie baza tuturor aliajelor de construcţie, inicsidabile, rezistente la acizi, bronzului, alamei, etc. |
| Soluţii standard | soluţiile cu concentraţia cunoscută a reactivului. Soluţiile standard sunt soluţiile de lucru în toate metodele de analiză titrimetrică. |
| Soluţii suprasaturate | soluţia, care la condiţiile date conţine o cantitate de substanţă dizolvată mai mare decît soluţa saturată, excesul de substanţă uşor se precipită. |
| Soluţii tampon | soluţiile cu o anumită concentraţie stabilă a ionilor de hidrogen, amestec de acid slab şi sarea lui (CH3COOH şi CH3COONa) sau de bază (NH4OH şi NH4Cl). Valoarea pH se schimbă puţin la adăugarea unei cantităţi mici de acid sau bază tare, la diluare sau concentrare. Au o largă aplicare. |