Azot	Element din drupa V, are doi izotopi stabili (14N99 şi 15N). A fost descoperit de Ruteford. În atmosferă se conţin 78% după volum. După proprietăţile fizice este un gaz incolor, fără miros, puţin solubil în apă, t de fierbere - 195.80C. Molecula este biatomică. În compuşi azotul manifestă gradele de oxidare de la -3 pînă la +5. În industrie se obţine din aer lichid prin distilarea fracţionară. Este folosit pentru sinteza amoniacului, pentru crearea temperaturilor scăzute. Azotul liber serveşte drept mediu inert pentru efectuarea unor reacţii chimice, pentru umplerea becurilor electrice, pentru sudarea electrică a metalelor. Azotul din aer este o sursă importantă pentru  fabricarea îngrăşămintelor de azot.
Azoturi (azide)	sărurile acidului azothidric HN3 (de ex. NaN3). Azoturile unor metale grele Pb(N3)2 sunt folosite drept substanţe explozibile de iniţiere.
Acceptor	de la latinescul acceptor- care primeşte, fixează - un atom, (ion) sau o grupă de atomi, ce adiţionează un cuplu de electroni neparticipnaţi ai donorului şi formează legătură chimică datorită orbitalilor liberi.
Acid	electrolit, care formează prin disociere cationi de hidrogen. Acizii pot fi oxigenaţi şi neoxigenaţi. Numărul atomilor de hidrogen determină bazicitatea . Spre exemplu: HCl, HNO3 sunt monobazici, H2SO4, H2CrO4 - bibazici.
Acid azotic	HNO3 - lichid incolor cu miros înţepător, hidroscopic, fierbe la 840C, se dizolvă bine în apă.  La lumină şi încălzire se descompune în NO2, O2 şi H2O. Acidul concentrat este unul din cei mai puternici oxidanţi, intră în reacţie aproape cu toate metalele (în afară de Au, Pt, Ir, Ro) cu formare de nitraţi. În urma reacţiei se degajă oxizii azotului. Al, Fe şi Cr uşor reacţionează cu HNO3 diluat, dar practic nu reacţionează cu acidul concentrat, deoarece pe supafaţa acestor metale se formează un strat subţire protector de oxid de metal. Acidul reacţionează cu multe nemetale, spre exemplu: C, S , P.   Se foloseşte la fabricarea îngrăşămintelor, coloranţilor, maselor plastice etc.
Acid azotos	HNO2 - acid momobazic slab, exsistă numai în soluţii apoase diluate. La încălzire soluţia de acid se descompune în NO şi NO2. Oxidează un şir de substanţe, de exemplu: I-, dar sub acţiunea unor oxidanţi mai puternici (H2O2, KMnO4) se trece în HNO3. Sărurile se utilizează în sinteza organică.
Acid boric	H3BO3 - acid slab, cristale incolore sub formă de solzi. În natură se întîlneşte în mineralul sasolin, în izvoarele termale şi apele minerale.  Se foloseşte ca îngrăşămănt cu bor, iar în laborator - pentru prepararea soluţiilor tampon .
Acid carbonic	H2CO3 - acid bibazic slab, se formează la dizolvarea CO2 în apă. Formează două serii de săruri: carbonaţi şi hidrogenocarbonaţi.
Acid clorhidric	soluţie apoasă a clorurii de hidrogen HCl, acid monobazic puternic, volatil, cu miros înţepător. Sărurile se numesc cloruri. Se foloseşte pentru obţinerea clorurilor, coloranţilor, pentru curăţirea metalelor etc.
Acid cloric	acid monobazic puternic, există numai în soluţii apoase. Sărurile sunt oxidanţi puternici, în amestec cu reducătorii sunt expolozibili. Cei mai des folosiţi sunt: KClO3, NaClO3.
Acid iodic	substanţă cristalină, rezistentă la temperatură obişnuită. Se obţine prin oxidarea iodului cu clor în soluţii apoase sau prin fierbere în acid azotic concentrat. Sărurile se numesc iodaţi.
Acid oxalic	H2C2O4 - acid bibazic inferior ai seriei saturate. Face parte din acizii organici puternici, se cristalizează cu 2 molecule de apă. Se foloseşte în chimia analitică ca substanţă iniţială pentru stabilirea titrului soluţiei etc.
Acid percloric	cel mai puternic acid monobazic (în soluţiile apoase), anhidru, oxidant puternic.
Acid periodic	HIO4 - acid slab, este cunoscut sub formă de cristalohidraţi HIO4. 2H2O. Se foloseşte ca oxidant.
Acid sulfuric	H2SO4, lichid uleios, incolor, hidroscopic, se dizolvă bine în apă cu degajarea unei cantităţi mare de căldură. Dizolvă cantităţi mari de SO3, soluţia se numeşte olenium. Se obţine prin metoda de contact sau prin arderea sulfului nativ. Se foloseşte la fabricarea acizilor, îngrăşămintelor minerale, clorului etc.
Acid sulfuros	H2SO3 - acid bibazic slab, există numai în soluţii apoase diluate. Formează două tipuri de săruri: neutre - sulfiţi şi acide - hidrogenosulfiţi. Prin interacţiunea cu reducători mai puternici joacă rolul de oxidant (de exemplu în reacţia cu H2S)
Acoperiri de protecţie	acoperiri, care apără suprafaţa metalelor, aliajelor, articolelor de coroziune. În acest scop se produce anodarea, nichelarea, oxidarea, cromarea, acoperirea cu alamă, cu cupru, vopsirea supafeţelor cu lac sau cu vopsea.
Acumulatoare	de la cuvîntul latin accumulator (culegător) - surse chimice de curent. Acumulatoarele acumulează energia chimică sub acţiunea curentului electric şi o transformă în energie electrică, ce se transmite în circuitul extern. Acumulatoarele sunt construite din electrozi, cufundaţi în electrolit. Cea mai mare răspîndire o au ascumulatoarele de Pb, Cd - Ni, Ag - Zn.
Acva (particula)	de la lat aqua - apa. Se foloseşte în denumirea combinaţiilor complexe.
Activarea moleculelor	trecerea moleculelor unei substanţe într-o formă mai reactivă, din stare inactivă în stare cu energie sporită, suficientă pentru desfăşurarea reacţiei chimice
Activitate (ionilor)	concentraţia efectivă aparentă a ionilor, ţinînd cont de interacţiunea electrostatică dintre ei în soluţie. Se determină ca: a = f . C. Raportul activităţii faţă de concentraţia totală a substanţei în soluţie este numită coeficient de activitate f.
Afinitatea pentru electron	cantitatea de energie degajată de un atom, moleculă sau radical la adiţia unui electron. Se exprimă în e-V  pentru atom sau prin kJ pentru un mol. Valoarea dată a afinităţii joacă un rol important pentru înţelegerea naturii legăturii chimice şi a proceselor de formare ale ionilor negativi. Cu cît este mai mare această valoare, cu atît atomul adiţionează mai uşor electroni .
Alauni	cristalohidraţii sulfaţilor dubli. În condiţii obişnuite sunt destul de stabili, la încălzire pierd apa şi se transformă în alauni calcinaţi. Alaunii se dizolvă bine în apă. Se obţin prin amestecarea soluţiilor apoase fierbinţi ale sulfaţilor metalelor monivalente (Rb+, Cs+, NH4+) şi trivalente (Al3+, Cr3+, Fe3+). Cei mai răspândiţi  alauni sunt: alaunii de alumuniu - potasiu K2SO4. Al2(SO4)3 . 24H2O şi crom - potasiu K2SO4 . Cr2(SO4)3 . 24H2O, fier -amoniu (NH4)2SO4.Fe2(SO4)3 . 24H2O. Se folosesc la tăbăcirea pieilor, ca mordaţi la colorarea ţesăturilor, în industria fotografică etc.
Alcalii	baze tari, uşor solubile în apă. Din alcalii fac parte hidroxizii metalelor subgrupelor principale ale grupei I şi II, cu excepţia Be(OH)2, Mg(OH)2. Hidroxizii metalelor alcaline, de exemplu LiOH,   NaOH,  KOH sunt cele mai puternice baze şi se numesc baze caustice.
Aliaje	sisteme, formate din două sau mai multe metale, (în unele cazuri şi nemetale , de ex. C) la răcirea amestecului obţinut  în stare topită. Aliajele au diferite proprietăţi, care depind atît de compoziţia cantitativă a aliajului, cît şi de raporturile cantitative ale componenţilor. Proprităţile aliajelor se deosebesc considerabil  de proprietăţile metalelor, care intră în componenţa lor.
Aliagul Devard	aliaj compus din 50%Cu,  45% Al şi 5% Zn. Este folosit în chimia analitică ca reducător al nitraţilor şi nitriţilor în amoniac.
Aliagul Vud	aliaj uşor fuzibil, conţine 50 % Bi, 25 % Pb, 12.5 % Sn şi 12.5% Cd. Temperatura de topire este de 680 C.  Se foloseşte la fabricarea modelelor, acoperirea microsecţiunilor etc.
Aluminotermie	metodă de obţinere a metalelor prin reducerea lor din oxizi cu aluminiu metalic. Reacţia se foloseşte pe larg pentru obţinera cromului, vanadiului, manganului, volframului şi a altor metale.
Aluminiu	metal din grupa III, perioada 3 a sistemului periodic, masa atomică 26,9815, are un izotop stabil. Pentru prima dată a fost obţinută de Veler. După conţinutul în scoarţa terestă acupă locul III după O şi Si. În compuşi manifestă gradul de oxidare +3. Se acoperă uşor cu o peliculă densă de Al2O3. Este rezistent la coroziune. Se obţine prin electroliza topiturilor de Al2O3.
Amoniac NH3	gaz incolor cu miros înţepător, de două ori mai uşor ca aerul, se lechifiază uşor, temperatura de fierbere este de -33.40C. Se dizolvă bine în apă (la 200C într-un volum de amoniac se dizolvă 700 volume de NH3 ). Soluţia obţinută se numeşte apă amoniacală.
Amoniac lichid (anhidru)	lichid incolor, cu miros specific, conţine 82.2% N, densitatea 0.6 la 200C. Se obţine prin lichifierea amoniacului gazos, se transportă în baloane sub presiune. Este folosit ca solvent pentru metalele alcaline şi alcalino-pământoase, în rezultat se obţin soluţii albasre cu luciu metalic, care conduc bine curentul electric. Aceste soluţii se descompun treptat, cu formare de hidrogen liber şi amide. Se folosesc ca îngrăşământ lichid şi pentru amonizarea superfosfatului.
Anioni	de la grec. apa - în sus şi ion - ceia ce se mişcă - ionii cu sarcina negativă (OH-, Cl-, SO42-, PO43-). În cîmpul electric anionii se deplasează spre electrodul pozitiv - anod. Anionii se conţin în soluţiile sărurilor, bazelor, acizilor, precum şi în reţelele cristaline ale compuşilor cu legătură ionică.
Apă amoniacală	soluţie apoasă de amoniac. Se obţine prin saturarea apei cu amoniac sintetic gazos (concentraţia în soluţie este 25%, densitatea 0.9 g/ml) sau cu amoniacul, format la cocsificarea cărbunelui de piatră în cuptoarele de cocsificare. Se foloseşte pentru obţinerea sărurilor de amoniu.
Apă regală	amestec de acizi concentraţi: 1 volum de acid azotic şi 3 volume de HCl. Oxidant puternic: dizolvă aurul, platina şi alte metale, insolubile în acizi obişnuiţi.
Atom	cea mai mică particulă a unui element chimic, care păstrează toate proprietăţile lui. Fiecărul element î-i corespunde un anumit tip de atomi, structura căruia determină individualitatea chimică al elementului. Atomul constă din nucleul încărcat pozitiv şi electronii negativi. În întregime atomul este neutru.
Aur	de la cuv. lat. Aurum -auroră. Are un izotop stabil: 197Au. În natură se întîlneşte în stare nativă. Este un metal nobil, de culoare galbenă, foarte maleabil şi forjabil.  Nu se dizolvă nici în baze, nici în acizi. În compuşi manifestă gradul de oxidare +1, +3. Compuşii Au sunt nestabili şi se reduc uşor pînă la metal.  Cel mai stabil este acidul H[AuCl4]. 4H2O